miercuri, 16 decembrie 2015

In drum spre santier Dorel vopseste tot

Un Dorel din Rusia a avut un mic accident cu vopseaua galbena. In timp unui accident din Rusia, un camion cu vopsea galbena si-a pierdut incarcatura si a vopsit atat strada cat si soferul :).

luni, 30 noiembrie 2015

Pod printat 3D si construit in totalitate de roboti

O companie din Olanda va construi un pod în Amsterdam, folosind o tehnică inovatoare: întregul pod va fi printat 3D. Podul, care va fi finalizat până în 2017, este conceput de MX3D, o companie cu sediul în capitala olandeză.

Acesta va fi construit în întregime de roboţi, care pot „imprima” obiecte metalice complexe în aer.

Spre deosebire de majoritatea imprimantelor 3D, care pot crea materiale doar din trei direcţii diferite (înainte şi înapoi, de la stânga la dreapta, în sus şi în jos), roboţii MX3D pot imprima în toate direcţiile.

Pentru a construi podul de-a lungul Canalului Oudezijds Achterburgwal în Amsterdam, roboţii se vor deplasa pe o pistă specială, printând o parte din pod şi continuând pe acea pistă peste secţiunea nou creată. Pentru că străzile din Amsterdam sunt foarte înguste şi aglomerate, printarea podului se va face într-un depozit imens din partea de nord a oraşului.

Sursa

luni, 21 septembrie 2015

Roaba pentru santier

Ce spuneti de roabele de mai jos? Aduc productivitate sau sunt doar pentru impresionat colegii de pe santier? Pentru materiale si utilaje de constructii documentate direct de la producatori intrati acum pe www.arhispec.ro.

miercuri, 9 septembrie 2015

Micul dejun al campionilor in constructii

Care este secretul marilor constructori? Ce mananca ei dimineata incat incaseaza cifre mari de bani? Noi spunem ca ei mananca santiere si informatii de calitate pe paine si folosesc www.raportuldeinvestitii.ro Altii...fac ca mai jos:)

miercuri, 12 august 2015

Londra va construi cel mai inalt si lung tobogan

Municipalitatea orasului Londra a aprobat de curand adaugarea unui tobogan sculpturii realizata din material reciclat - ArcelorMittal Orbit (design realizat de Anish Kapoor si Cecil Balmon). Toboganul va avea o lungime de 180 de metri si va conecta etajul de observatie cu baza sculpturii (inalta de 115m). O cursa prin tobogan va costa 8 dolari si va dura aproximativ 37 de secunde cu o vizita maxima de 24km/h. Toboganul va fi realizat din otel inoxidabil in care se vor taia portiuni pentru a vedea mai bine imprejurimile.
Sursa

Cel mai frumos drum pe apa

Un drum de 10.9 kilometri a fost construit intre Gufu si Zhaojunqiao, drum care contine si doua poduri care cumulat ajung la 4.4km. Ceea ce este mai interesant este ca drumul a fost construit peste apa pentru a nu distruge padurea de pe muntele de alaturi. Acum ca asta a fost motivul real sau nu va lasam pe dvs. sa decideti. Ceea ce este adevarat este ca drumul este impresionat ca si multe alte constructii chinezesti.
Sursa

vineri, 31 iulie 2015

Cum se paveaza o strada in timp record



Suntem siguri ca de multe ori va enervati la gandul ca in Romania nu exista suficiente autostrazi, ca drumurile se (re)fac greu si intr-un timp indelungat. Cu gandul acesta am gasit pe internet o solutie prin care drumurile sunt asternute asa cum e intins gazonul pe terenurile de fotbal sau asa cum se aseaza un covor deja impletit. 


Cum vi se pare? Ar fi posibil si la noi in tara?



vineri, 19 iunie 2015

Crezi ca santierul tau va deranja vecinii? Iata cateva “scuze” care sa ii faca sa te ierte si sa te iubeasca

Zgomotul produs pe santier nu este un concert de muzica clasica, asa ca fii sigur ca vecinii nu vor fi incantati sa fie treziti cu picamerul... 

Si totusi, exista o metoda prin care iti poti cere scuze profesionist si prin care iti poti transforma usor vecinii din dusmani in prieteni intelegatori si chiar viitori clienti ai afacerii tale.

Iata cateva idei pentru inspiratie:






joi, 14 mai 2015

Cati muncitori chinezi incap intr-un microbuz?

Ar parea inceputul unui banc dar nu este. Politia chineza a oprit un microbuz in trafic care ar trebui sa aiba 6 locuri insa au avut o surpriza cand au vazut cati muncitori de pe santier au putut sa coboare din acea masina. Mai exact 51 de persoane. Acum ramane la latitudinea dvs. sa decideti cat de real este acest videoclip si va invitam sa il vizionati mai jos.

Cati muncitori de pe santier incap intr-un microbuz? Dupa ce aflati intrebarea va lasam sa aflati cate santiere incap in cea mai mare baza de date cu santiere din Romania - www.raportuldeinvestitii.ro.

Posted by IBCFocus on Wednesday, 13 May 2015

miercuri, 15 aprilie 2015

Sistem subteran de parcarea bicicletelor in Japonia

Vrei sa stimulezi locuitorii unui oras sa foloseasca bicicleta in loc de masini si transportul public? e simplu: construiesti infrastructura necesara si oamenii se vor bucura de miscare. Iata ce au facut japonezii pentru a parca in mod civilizat, departe de hoti sau de vremea rea, bicicletele: Unde se construiesc in Romania piste de biciclete? www.santiereonline.ro

Cum s-a construit parcul de distractii DisneyLand?

Cum se spala ferestrele celei mai inalte cladiri din lume

Ai construit cea mai mare cladire din lume? Cum o cureti?

Iata cateva imagini care surprind riscurile si "inaltimea" la care trebuie sa se ridice echipa de alpinisti utilitari:

3 reclame care-ti vor schimba prejudecatile despre publicitatea in constructii



In general, cand vine vorba de vanzare sau publicitate in constructii, ne-am obisnuit sa vedem o abordare extrem de “apretata”. Iata insa cateva exemple care demonstreaza ca imaginatia este binevenita si in acest domeniu, ba chiar poate aduce rezultate extrem de apreciate. J

Sa lasam asadar creativitatea sa ridice ca o macara notorietatea companiei, si totul sa mearga ca pe roaba!


Si noua ne place sa ne punem creativitatea la lucru cand vine vorba de promovarea firmelor de constructii din Romania. Vezi aici mai multe detalii.





miercuri, 1 aprilie 2015

Un hotel de lux cu un design special va fi construit in Elvetia

Micul satuc Vals din Elvetia va fi gazda unui hotel de lux cu un design special. Hotelul inalt de 381 de metri va avea un format foarte ingust, minimalist care, conform clientului, va ajuta integrarea hotelului in peisajul muntos din zona.

vineri, 13 martie 2015

3 etaje construite pe zi

Acum 2 ani (tot in China) va aratam o cladire de 30 de etaje construita in 15 zile. Acum am revenit tot in China pentru o noua cladire construita in timp record tot de acelasi grup de antrepriza (Broad). Acum noua cladire a beneficiat de 3 etaje noi in fiecare zi. Cladirea a ramas la 20 de etaje pentru un an intreg din cauza limitarilor impuse de situarea cladirii in apropierea unui aeroport ca, intr-un final, din proiectul de 97 de nivele sa ramana doar 57.

joi, 12 februarie 2015

Smecherii cu ciocanul pe santier

Ce poti face pe santier cand te plictisesti si ai terminat munca (sau nu)? Inveti sa te joci cu uneltele pe care le folosesti. Si cum e greu sa te joci cu un fierastrau circular ... urmatoarea alegere ar fi un ciocan. Vezi in filmuletul de mai jos ce pot face baietii cu el.

marți, 10 februarie 2015

Localitatea in care producatorii de usi ar da faliment in nicio saptamana

Pare de necrezut, dar exista un loc in care niciuna dintre cele 300 de cladiri, fie ele case, institutii educationale, banci, sau chiar toalete publice nu are usa. Acesta este satul Shani Shingapur din India. 

Aici traiesc peste 5000 de locatari, iar lipsa usilor din toate cladirile a devenit un subiect inedit pentru un film din anul 1990.


Pana si banii sau bijuteriile sunt depozitate in seifuri care raman neincuiate, iar nimeni din sat nu fura sau nu are un comportament necuviincios. Singura problema pe care locuitorii satului o mentioneaza vis-a-vis de lipsa usilor in locuintele lor este data de faptul ca nu stiu cand vine cineva in vizita pentru ca nu au cum sa bata la usa. 

Totusi, ei au gasit solutia: trebuie doar sa strigi si cineva va veni sa te pofteasca inauntru. Unii dintre ei isi pun peredele sau grilaje in loc de usi, dar doar pe timp de noapte pentru a tine departe animalele salbatice sau cainii rataciti. 

Evident, acest obicei local isi are radacile intr-o credinta straveche, iar lipsa nevoii de securitate se datoreaza unei legende. Se spune ca unul dintre localnici a gasit la un moment dat o bucata din metal si o lespede de piatra care au aparut pe marginea unui rau, in urma unei inundatii. Cand a lovit-o cu un bat, a inceput sa curga sange. Noaptea, Zeitatea Shani, cunoscuta ca fiind Zeul Saturnului, i-a aparut in vis si i-a spus ca daca va construi un templu, toti vor fi protejati de orice pericol, fara usi sau alte masuri de precautie.


Practic, in satul Shani Shingapur cererea de usi este inexistenta, iar producatorii de usi ar da faliment in mai putin de o saptamana.

Daca esti producator sau distribuitor de usi, nu ai motive de ingrijorare pentru ca, din fericire, in Romania se cumpara usi. Milioane de usi. Doar in ultima luna de zile sunt in constructie 375 de proiecte care evident au nevoie de usi.

Vrei sa vezi contactele proiectelor la care poti oferta in mod direct? Solicita o testare gratuita a celei mai mari baze de date cu proiecte si santiere din Romania AICI.


Articol scris de Alina Muresan



marți, 27 ianuarie 2015